Cultura grâului de toamnă, deși are o plasticitate ecologică apreciabilă, deține particularități specifice nutritive și tehnologice care includ și cerințe pentru reîntregirea ciclului de vegetație și reintrarea în exigențele ecopedoagrochimice ale ieșirii din perioada rece a iernii.
În acest an agricol 2021-2022, din toamnă, la semănat, condițiile de sol și climă au fost ceva mai bune, comparativ cu anii precedenți, acum cu aport de umiditate ceva mai bun, iar răsărirea a fost mai rapidă, în multe zone chiar uniformă, cu înfrățire satisfăcătoare, iar condițiile asigură o continuare și realizare a acesteia în primele două-trei săptămâni de la pornirea în vegetație. Se poate face observația că frații ulteriori celor primari sunt ceva mai neproductivi, de aceea fertilizarea de bază, dacă a fost bine realizată, pe fondul aportului de umiditate mai bun, este capabilă să susțină realizarea înfrățitului până la intrarea în sezonul rece sau cel puțin cu apropierea încheierii acesteia. Este bine de cunoscut din biologia grâului că la intrarea în iarnă, pentru o nutriție normală și rezistență la sezonul rece, plantele trebuie să țină doi-trei frați și cinci-șase frunze. În acest context, al sfârșitului de iarnă și începutul lunii februarie, cu temperaturi mai scăzute, rezistența la ger a grâului se materializează mai ales dacă plantulele conțin cantități cât mai mari de zaharuri și proteine și conținut cât mai mic de apă. Întrucât în lunile decembrie, dar și ianuarie (până la data de 20-22 ale lunii), temperaturile au fost în unele zone și peste 0 grade Celsius (cu vegetație ascunsă, deci criptovegetație), ciclul vegetativ a continuat și tot pe baza fertilizărilor din toamnă, în legătură cu etapele de organogeneză și cu starea de vegetație bună, s-au putut dezvolta unii indicatori de productivitate ce pot asigura o repornire în vegetație mai bună.
La reluarea funcțiilor vitale și regenerarea vegetației, se pun problemele de dezvoltare a sistemului radicular cu rădăcinile adventive care trebuie să fie în măsură să susțină alimentarea nutritivă și hidrică a plantelor, pentru fenofazele de creștere vegetativă și alungire a paiului care urmează. Înainte cu patruzeci de zile de înspicare și apoi la înspicare, ritmul de creștere este maxim, cu nevoi maximale de elemente de nutriție și apă, utile nevoilor de creștere și de diferențiere a organelor de reproducere. Se apreciază că în primele 90-95 de zile de la răsărirea grâului acesta acumulează 95% din biomasa totală, de aceea fertilizarea de bază, la care se alătură cele suplimentare eșalonate, sunt extrem de eficiente.
Repornirea în vegetație cu realizarea unor funcții de creștere și diferențiere a organelor de reproducție susține necesitatea asigurării, pe lângă necesarul de apă și pe baza fertilizărilor din toamnă (NP sau NPK), un aport în forme solubile actualizate prin intervenție în această perioadă, cu o doză efectivă de 60-80 kg s.a. N (diferențiat mai ales după o analiză de N-mineral la sol) sau 60 kg s.a. N și 30-50 kg s.a. P2O5/ha (la slaba aprovizionare cu P a solului). Acest necesar se poate aplica într-o singură intervenție, dar la producțiile mari preconizate, cu obiective și de calitatea a boabelor, se poate trece la o fracționare în două epoci de aplicare, în structură de 40-50 kg s.a. N/ha (la repornirea în vegetație) și apoi 30-45 kg s.a N/ha ca doză fracționată, dar aplicată anterior înfloritului grâului. Dozele recomandate se pot aplica din AN (cu 33,5% N), uree (cu 46% s.a. N), CAN (cu 27% N, min. 7% CaO, min. 5% MgO), dar și din NP 20-20-0 sau NP 27-13,5-0.
În afara acestor tratamente suplimentare, aplicate fracționat și eșalonat, se au în vedere în mod obligatoriu intervenții foliare cu caracter nutritiv, dar și fitopatologic, pentru prevenția și tratarea eventualelor boli foliare și ale spicului, ce pot să apară în legătură cu manifestările climatice sau cu fertilizările aplicate. Tot preventiv, se au în vedere aplicări de substanțe retardante (nanizante), mai ales la soiuri cu talie înaltă, în areale excesiv fertilizate, pentru a proteja cultura de la căderea și frângerea plantelor la ploi torențiale, vânt și vijelii excesive.