Ionuț Olteanu, membru în Asociația Forța Fermierilor: ”Am decis să mă înscriu pentru că am încredere mare în Vlad Macovei. Îl consider un bun cunoscător al problemelor fermierilor”

Salt la sursă
Author:

Daniel Befu

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Ionuț Olteanu este fermierul care lucrează probabil cel mai răsfirat teren la nivel național, cu suprafețe ce se apropie de 14.000 ha, împărțite pe raza a 64 de localități din mai multe județe din sudul țării. Însă, totodată, el este și cel mai important producător de plante ornamentale al României, având și un doctorat în […]

ianuarie 1, 2021

Călin Muscă, în Asociația Forța Fermierilor: ”Atunci când strigă un fermier nu se întâmplă mare lucru, dar când sunt 100 de fermieri, e altă putere de negociere cu autoritățile”

Salt la sursă
Author:

Daniel Befu

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Călin Muscă (41 ani) s-a apucat de agricultură în 2006 și de atunci a derulat investiții de 23 milioane euro în două ferme de porci: una de 730 de scroafe la Iratoșu și alta de 800 de scroafe la Olari, o fermă de reproducție la Olari, două ferme de bovine de carne, populate cu peste […]

ianuarie 1, 2021

Culturile energetice cu potențial uriaș pentru profit! Subvențiile APIA – 230 euro/ha!

Salt la sursă
Author:

Daniel Befu

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Contorizarea exactă de către autorități a suprafețelor agricole cultivate cu specii energetice este îngreunată de faptul că multe culturi utilizate în scop energetic sunt clasificate de către Eurostat în aceeași clasă ca și culturile similare utilizate ca alimente sau furaje (ca de exemplu porumbul sau rapița), fără a fi individualizate separat.În tabelul de mai jos, […]

ianuarie 1, 2021

Nemulțurile fermierului Florin Platon din Vaslui: ”Nimeni nu susține ferma de familie! Banii alocați sunt foarte puțini!”

Salt la sursă
Author:

Angelica Lefter

– Ştiri agricole – Agrointeligența

La intrarea în noul an, fermierii trag linie și la cei mai mulți, calculele, dar și perspectivile dau cu minus. Mulți se arată nemulțumiți de direcția în care se îndreaptă agricultura din România și cu fiecare ocazie atrag atenția că autoritățile responsabile pentru îmbunătățirea situației nu au făcut în ultima perioadă demersuri vizibile în acest […]

ianuarie 1, 2021

Prognoza meteo ianuarie 2021. ANM: Cum va fi vremea în prima lună din acest an

Salt la sursă
Author:

agrointeligenta.ro

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Prognoza meteo pentru luna ianuarie 2021. Administrația Națională de Meteorologie anunță cum va fi vremea în prima lună din acest an, precizând că temperaturile vor continua să fie mai ridicate decât în mod obișnuit, iar nivelul de precipitații va fi unul normal pentru această perioadă a anului.Prognoză meteo ANM ianuarie 2021. Cum va fi vremea […]

ianuarie 1, 2021

DOCUMENTAR: Anul Nou – tradiţii şi obiceiuri româneşti – Radio România Cultural

Noutăți de la partenerii AGRIM

Salt la sursă
Author:

AgribusinessJob.com

– AgribusinessJob.com

#TraditiiRomanesti de anul nou!!!


Anul Nou, denumit şi Sânvasâiu sau Crăciunul Mic este pentru români o sărbătoare laică, cu foarte puţine conotaţii religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie.

(Feed generated with FetchRSS)

decembrie 31, 2020

UE, finantare mai mare pentru apicultura europeana, de anul viitor

Salt la sursă
Author:

Redactor Redactor

– StiriAgricole.ro

Comisia Europeana planuieste sa creasca finantarea pentu apicultura in perioada 2021-2027, a anuntat europarlamentarul roman, Daniel Buda, in urma unei discutii cu comisarul european pentru agricultura, Janusz Wojciechowski.
Uniunea Europeana sprijina in prezent sectorul apicol prin intermediul politicii agricole comune (PAC), in special prin programele nationale din domeniul apiculturii.
„Aceste programe contin opt masuri concentrate in mod clar pe imbunatatirea conditiilor generale de productie si comercializarea produselor apicole, cum ar fi asistenta tehnica pentru apicultori, monitorizarea pietei si combaterea agresorilor si a bolilor specifice stupilor”, se arata intr-un raspuns transmis de comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Janusz Wojciechowski, la o interpelare a europarlamentarului Daniel Buda.
Oficialul roman aduce in discutie si faptul ca productia de miere inregistrata de Romania a scazut cu 15-20% in acest an, comparativ cu 2019, din cauza conditiilor meteo nefavorabile.
„De asemenea, si alte state membre au inregistrat scaderi semnificative a productiei de miere de albine. Spre exemplu, in Croatia a fost declarata stare de dezastru natural, dupa ce au fost descoperite covoare de albine moarte”, arata Daniel Buda.
„Anul acesta a adus o serie de provocari pentru apicultori, productia europeana de miere fiind compromisa. Am adresat Comisiei Europene o intrebare, in baza procedurilor parlamentare de care dispun, in care am solicitat sa imi transmita instrumentele de care dispune pentru a veni in sprijinul apicultorilor europeni si pentru a nu creste deficitul comercial al Uniunii Europene in relatie cu marii producatori de miere din lume”, mai scrie oficialul.
Cu toate ca UE este unul dintre cei mai mari producatori de miere din lume, piata este invadata de produse contrafacute, vandute la un pret mai mic. Conform autoritatilor europene, un kilogram din cinci vandute in Europa nu respecta standardele UE.
Mai mult, apicultorii europeni sunt afectati si de utilizarea pe scara larga a unor pesticide care sunt otravitoare pentru albine.
„Pentru a stopa pierderea biodiversitatii, Comisia va lua masuri pentru a reduce cu 50% utilizarea generala a pesticidelor chimice si riscul reprezentat de acestea precum si utilizarea pesticidelor mai periculoase pana in 2030”, mai spune comisarul Janusz Wojciechowski.
Albinele sunt extrem de importante pentru industria alimentara din UE, dat fiind ca peste 80% din plante si trei sferturi din productia alimentara depind de polenizarea facuta de aceste insecte.
The post UE, finantare mai mare pentru apicultura europeana, de anul viitor first appeared on StiriAgricole.ro.

decembrie 30, 2020

PLĂŢI APIA 2020: Peste 3,5 miliarde euro – bani transferați în conturile fermierilor!

Salt la sursă
Author:

Roxana Dobre

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunțănoi sume transferate pentri fermieri. În cadrul unui comunicat remis miercuri, 30 decembrie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO, APIA anunță fermierii că la final de an, suma totală autorizată în perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2020 este de 3,52 miliarde euro.Din care: 2,16 miliarde euro pentru Campania 2020, din […]

decembrie 30, 2020

Subvenții APIA – ultimele plăți din acest an! Sume autorizate pentru crescătorii de animale!

Salt la sursă
Author:

Roxana Dobre

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Au început plățile pentru crescătorii de bovine din rasele de lapte, carne și bivolițe sau viermi de mătase. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a transferat miercuri 30 decembrie, primele sume către fermierii care au animalele eligibile pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ), campania 2020.Potrivit unui comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO, Agenția de Plăți şi […]

decembrie 30, 2020

Pomicultorii sunt îngrijorați! Merii au început să înflorească în prag de Anul Nou!

Salt la sursă
Author:

Angelica Lefter

– Ştiri agricole – Agrointeligența

Schimbările climatice atrag după ele o serie de efecte ce se resimt în toate domeniile agricole, inclusiv în pomicultură. De aproximativ trei ierni, temperaturile nu mai sunt cele cunoscute de părinți și bunici, ci s-au schimbat dramatic, iar încălzirea globală își spune cuvântul. Iernile sunt destul de calde, cu temperaturi diurne pozitive, iar episoadele de […]

decembrie 29, 2020