Tehnologia de cultură pentru varza de Bruxelles Brassica Oleracea L. Var. Gemmifera D.C.

Salt la sursă
Author: – REVISTA AGRIMEDIA – ARTICOLE

Varza de Bruxelles îşi are originea în verzele furajere cultivate pe coasta atlantică a Europei, care prin selecţie repetată a fost introdusă în agricultură la sfârşitul secolului al XVII-lea, se pare în Belgia, de unde şi denumirea sa. Chiar dacă se cultivă aproximativ în toată lumea, cea mai mare producătoare de varză de Bruxelles este Europa (360.000 de tone), iar cele mai mari producătoare sunt: Anglia (166.000 de tone), Olanda (167.000 de tone) şi Belgia (39.000 de tone).

În România sunt condiţii de cultură în toate zonele agricole irigabile, însă nu există tradiţie în consumul de varză de Bruxelles. În continuare, se fac eforturi pentru extinderea ei în cultură. Se consumă totuşi mult în Transilvania, Banat şi în oraşele mari ale ţării.Importanţa alimentară şi economicăDe la varza de Bruxelles se consumă verzişoarele în stare crudă, ca salată, sau pregătite într-o gamă variată de preparate culinare, în mod deosebit sub formă de garnitură la fripturi. Verzişoarele au gust plăcut şi valoare alimentară ridicată.Acestea conţin 86% apă, 3,4% substanţe proteice, 9% vitamina C (85 miligrame/100 grame substanţă proaspătă). Valoarea energetică este de 43 calorii la 100 grame substanţă proaspătă.Importanţa deosebită a acestei legume este determinată şi de faptul că se poate consuma în stare proaspătă o lungă perioadă de timp, fiind foarte rezistentă la temperaturi scăzute.Preţurile de vânzare sunt ridicate, iar veniturile ce se pot obţine sunt considerabile.Particularităţile botanice şi biologice în relaţie cu tehnologia de cultivare Ca şi celelalte legume din această grupă, şi varza de Bruxelles este o legumă bienală. Rădăcina este puternică, profundă, cu capacitate mare de explorare a solului.Tulpina creşte în primul an, sub forma unei tije neramificate, ajungând la înălţimi cuprinse  între 0,6 şi 1,2 metri, pe care sunt prinse numeroase frunze, diferenţiat cu soiul cultivat. În vârful tulpinii se află un mugure vegetativ cu creştere activă şi deschisă care permite atingerea unor înălţimi specifice soiului cultivat.Pe tulpină se formează frunze lung peţiolate, de culoare verde, cu suprafaţa limbului uşor gofrată şi marginile îndoite în sus, asemănătoare cu o cupă. La baza tulpinii frunzele sunt sesile, iar spre vârf sunt peţiolate şi terminate în formă de rozetă, ceea ce dă o înfăţişare maiestuoasă (de palmier) plantelor mature. Frunzele de pe porţiunea inferioară a tulpinii cu timpul cad sau se rup, rămânând cele din rozetă.La subsoara frunzelor se găsesc muguri axilari, care devin activi şi cu creştere închisă, formând verzişoarele de formă sferică sau ovală, dispuse apropiat unele de altele, îmbrăcând tulpina de la bază până la vârf sub formă de spirală. Pe o plantă se pot forma până la 50-60 de verzişoare. Pe măsură ce plantele avansează în vegetaţie şi formează verzişoare, frunzele cad, începând cu cele de la bază, rămânând câteva la vârf, sub formă de rozeta.Din verzişoarele crescute pe tulpină, în anul al doilea de cultură se formează tulpinile florifere, pe care se formează flori, fructe şi seminţe. Lăstarii floriferi înfloresc în luna mai (în condiţiile de climă din sudul ţării) şi produc fructe, silicve şi seminţe. La producerea seminţelor se recomandă ca verzişoarele din partea superioară a tulpinii să fie îndepărtate întrucât ele vor forma mai târziu tulpini florale, iar seminţele obţinute din ele sunt de calitate inferioară. Fructul este o silicvă dehiscentă. Seminţele la această varietate de varză sunt mai mici decât cele de la varza albă, rotunde şi de culoare maro-albicios. Într-un gram intră circa 320 de seminţe. Au facultate germinativă ridicată, 88-92% şi se păstrează timp de 5-6 ani.Soiuri şi hibriziUnul dintre cele mai cultivate soiuri din România este soiul Hercules. Este un soi tardiv, cu perioadă de vegetaţie de 170-190 de zile. Atinge înălţimi de 70-90 cm. De asemenea, se mai cultivă cu bune rezultate şi soiul Târzie de Amager.În Olanda, Belgia, SUA se cultivă hibrizi F 1, cu perioada de vegetaţie diferită, care asigură o eşalonare a producţiei şi a consumului proaspăt pe o perioadă de circa 7 luni (din ultima decadă a lunii august până la sfârşitul lunii martie a anului următor). Mai răspândiţi sunt hibrizii: Colonne, Dolmie, Craton, Acropolis,Merlon, Fermesse, Porter, Lunet, Pilar, Citadel, Ramport, Gabion, Pantera, Fortress, Stokade şi Estate.Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie Căldură – varza de Bruxelles are cerinţe deosebite faţă de varza albă, în special în ceea ce priveşte temperatura, suportând, ca plantă matură cu mai multă uşurinţă temperaturile scăzute, chiar sub minus 15 grade Celsius. Acest fapt permite recoltarea ei toamna târziu, chiar şi în timpul iernii, atunci când temperatura atmosferică nu scade sub minus 5 grade Celsius. În condiţii de seră înmulţitor şi răsadniţe (la 18-20 grade Celsius), seminţele germinează în 3 zile, iar în condiţii de câmp în 6 zile.Sol – Varza de Bruxelles nu reclamă un teren prea bogat în elemente minerale. Pe solurile foarte fertile, are o vegetaţie luxuriantă, numărul verzişoarelor formate pe tulpină este mai mic şi acestea sunt mai afânate, ceea ce în final diminuează mult producţia. Totuşi, la pregătirea terenului, odată cu arătura adâncă de toamnă, se recomandă să se aplice circa 20 tone de gunoi de grajd bine descompus, 300 kilograme de superfosfat şi 100 kilograme de sare potasică.Tehnologia de cultivare a verzei de Bruxelles în câmpVarza de Bruxelles, de regulă, se cultivă prin răsad. Se practică o tehnologie asemănătoare cu cea aplicată la varza albă târzie.Producerea răsadurilorPentru culturile timpurii, în vederea consumului din toamnă devreme (deci la soiurilefoarte timpurii şi timpurii):Epoca de semănat: pe la jumătatea lunii martie, în răsadniţe semicalde, dând 4-5 grame sămânţă/metrul pătrat. Repicatul: când răsadul se repică, aceasta se face la apariţia primei frunze normale şi chiar în faza frunzelor cotiledonate, la 5-7 zile de la răsărit, în răsadniţe semicalde, la 8-10cm între rânduri şi 5-6 cm pe rând. Dacă răsadul nu se repică, semănatul se face în rânduri, mai rar, folosind 1,5-2,5 grame sămânţă/metrul pătrat.Pentru soiurile (hibrizii) tardivi şi foarte tardivi a căror recoltare urmează să se facă toamna târziu şi în timpul iernii:Epoca de semănat: la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Răsadul se produce pe brazde reci şi în aceste condiţii semănatul se face mai rar. Înfiinţarea culturii:Epoca de plantare:- la începutul lunii mai – răsadurile ce provin din însămânţările făcute în luna martie (soiuri foarte timpurii şi timpurii);- în luna iunie – răsadurile produse pe brazde reci.Schema de plantare: plantarea se poate face manual sau mecanic pe teren modelat sau nemodelat:- pe teren modelat se plantează două rânduri pe strat, la distanţă de 70 cm pe rând; soiurile timpurii şi semitimpurii se plantează la 45 cm distanţă între plante (circa 30.000 plante/hectar);- pe teren nemodelat, în rânduri echidistante, la 75 cm, pe rând cele semitârzii la 60-65 cm plantă de plantă pe rând (circa 24-28 mii plante/hectar).Lucrări de îngrijire a culturiiCompletarea golurilor: cu răsaduri din rezervă; Prăşitul: de 4-5 ori, aplicând praşile manuale sau mecanice; Irigarea: se aplică 6-8 irigări, cu norme între 250 şi 300 metri cubi apă/hectar. Fertilizarea fazială: în special la soiurile (hibrizii tardivi, 1-2 ori (prima la apariţia primelor verzişoare cu 100-150 kilograme/hectar azotat de amoniu şi 100 – 125 kilograme/hectar sare potasică) şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor la fel ca la varza albă de căpăţână. Defolierea plantelor – o lucrare de îngrijire specifică, constă în îndepărtarea frunzelor de la bază spre vârf, pe măsură ce se formează verzişoarele. Frunzele rezultate în urma defolierii rămân pe sol, constituind un mulci eficace şi, în ultimă instanţă, o sursă de îmbogăţire a solului în materie organică (lucrarea se numeşte polirea plantelor – M. Dumitrescu, 1998).RecoltareaÎncepe la soiurile (hibrizii) timpurii la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie şi se continuă cu hibrizii semitardivi şi târzii, până la venirea îngheţului. Recoltarea se face manual, ori de câte ori este nevoie, când verzişoarele sunt bune pentru consum, sau semimecanizat, cu platforme de recoltare la o singură trecere.În zonele în care temperatura aerului nu scade sub minus 15 grade Celsius, plantele nerecoltate până la venirea iernii se lăsă în câmp, urmând ca recoltarea să continuie în timpul iernii, când este nevoie şi când vremea o permite. Se pot face astfel recoltări până la sfârşitul lunii martie.Acolo unde iarna temperatura coboară sub minus 15-20 de grade Celsius, toamna târziu, înainte de venirea îngheţului, tulpinile se taie în zona coletului sau se smulg cu rădăcini şi se aşază în adăposturi sau pivniţe în nisip, unde rămân până se recoltează toate verzişoarele. Păstrarea se face pentru 3-4 luni, cu condiţia ca temperatura să se menţină în jur de 2 grade Celsius şi umiditatea aerului în jur de 85-90% Producţia ajunge la 5-6 tone/hectar la soiurile (hibrizii) timpurii şi semitimpurii, dar creşte la 8-12 tone/hectar la soiurile (hibrizii) semitardivi şi tardivi.Victor VĂTĂMANU

mai 24, 2021

Comentariile sunt închise.