Vedere generala
Agricultura durabilă - este un concept ce urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea conservării valorilor materiale și morale ale spațiului rural și ritmul schimbărilor determinate de modernizarea acestui sector.
Pentru a promova concret și corect conceptul de „agricultură durabilă” în rândul tuturor entităților interesate și implicate în această orientare, este nevoie de stabilirea unei relații de feed-back cu privire la condițiile necesare pentru implementarea acestui concept în practică și recunoașterea existenței sau nu a acestor condiții la nivelul țării noastre.
Vizitați platforma 🌾 AGRIM pentru noutăți informative și discuții cu experți în agricultură durabilă.
Obiective
Fundația va iniția și dezvolta, inclusiv în colaborare cu alte asociații și/sau fundații, persoane fizice/juridice, precum și cu autorități publice și/sau organismele naționale/ internaționale, cu societăți comerciale și persoane fizice programe specifice in conformitate cu obiectivele sale ce vizeaza:
• promovarea, dezvoltarea, cercetarea și realizarea de acțiuni de susținere a agriculturii și a exploatării resurselor naturale, precum și a protecției mediului înconjurător;
• inițierea si organizarea de evenimente, activități, acțiuni, dezbateri publice, seminarii, campanii mass-media în vederea susținerii și promovării practicarii agriculturii durabile in Romania;
• initierea de evenimente culturale, sociale, economice și umanitare
Guvernul Cîțu, votat în Parlament! Adrian Oros, un nou mandat de ministru al Agriculturii!
Florin Cîțu este noul premier al României, iar Adrian Oros ministrul Agriculturii după ce guvernul Cîțu a trecut de votul de învestitură din Parlament cu 260 de voturi ”pentru”.După ce toți cei 18 miniștri propuși de coaliția majoritară, formată din PNL, USR PLUS și UDMR, au primit aviz favorabil de la Comisiile de specialitate din […]
decembrie 23, 2020
Viziune
Viziunea noastră este pentru o agricultura durabila in Romania, în care și generațiile viitoare vor beneficia și ele de resursele naturale extraordinare pe care încă le avem la dispoziție

