O companie poloneza planuieste o investitie substantiala si isi propune sa construiasca solarii de rosii pe o suprafata de 50 de hectare, in municipiul Targu Jiu, judetul Gorj datorita careia, spun autoritatile locale, vor fi create nu mai putin de 1.000 de noi locuri de munca.
Potrivit autoritatilor, investitia va fi una etapizata, iar activitatea din interiorul solariilor se va desfasura pe intreg parcursul anului.
La inceput, compania poloneza va cumpara 22 de hectare de teren in Tg. Jiu si va avea 250 de angajati. In cativa ani, serele se vor intinde pe o suprafata din ce in ce mai mare si, astfel, va creste numarul angajatilor.
„1000 de noi locuri de munca in activitatea de productie se vor infiinta la Targu Jiu, cunoscutul grup polonez CITRONEX fiind deja interesat, pentru inceput, de achizitionarea a 22 de hectare de teren in zona Ciocarlau. Aici se vor infiinta sere pentru cultivarea de rosii, solariile urmand sa aiba activitate tot anul. In urmatorii ani, societatea doreste sa ajunga pana la 50 de hectare cultivate, urmand ca initial sa angajeze 250 de persoane, iar la atingerea obiectivului mentionat sa aiba deja 1000 de salariati de aici”, a anuntat primarul orasului Tg.Jiu, Marcel Laurentiu Romanescu.The post O cunoscuta companie poloneza investeste in agricultura romaneasca. Peste 1.000 de locuri de munca vor fi create first appeared on StiriAgricole.ro.
aprilie 16, 2021