Vedere generala
Agricultura durabilă - este un concept ce urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea conservării valorilor materiale și morale ale spațiului rural și ritmul schimbărilor determinate de modernizarea acestui sector.
Pentru a promova concret și corect conceptul de „agricultură durabilă” în rândul tuturor entităților interesate și implicate în această orientare, este nevoie de stabilirea unei relații de feed-back cu privire la condițiile necesare pentru implementarea acestui concept în practică și recunoașterea existenței sau nu a acestor condiții la nivelul țării noastre.
Vizitați platforma 🌾 AGRIM pentru noutăți informative și discuții cu experți în agricultură durabilă.
Obiective
Fundația va iniția și dezvolta, inclusiv în colaborare cu alte asociații și/sau fundații, persoane fizice/juridice, precum și cu autorități publice și/sau organismele naționale/ internaționale, cu societăți comerciale și persoane fizice programe specifice in conformitate cu obiectivele sale ce vizeaza:
• promovarea, dezvoltarea, cercetarea și realizarea de acțiuni de susținere a agriculturii și a exploatării resurselor naturale, precum și a protecției mediului înconjurător;
• inițierea si organizarea de evenimente, activități, acțiuni, dezbateri publice, seminarii, campanii mass-media în vederea susținerii și promovării practicarii agriculturii durabile in Romania;
• initierea de evenimente culturale, sociale, economice și umanitare
Stadiul plății regulare pentru anul de cerere 2020
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, începând cu data de 02 decembrie 2020, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020.
Până la acest moment, s-au autorizat la plată un număr de 602.661 fermieri, reprezentând un procent de 73,42 % din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.
Suma totală autorizată la plată este de 348.000.643 euro, din care:
– 305.694.878 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
– 35.286.413 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
– 7.019.352 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Totodată, informăm că în perioada 16 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a efectuat plăți în valoare totală de 1.770.724.884 euro, aferente Campaniei 2020.
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.
În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.
Viziune
Viziunea noastră este pentru o agricultura durabila in Romania, în care și generațiile viitoare vor beneficia și ele de resursele naturale extraordinare pe care încă le avem la dispoziție

