Vedere generala
Agricultura durabilă - este un concept ce urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea conservării valorilor materiale și morale ale spațiului rural și ritmul schimbărilor determinate de modernizarea acestui sector.
Pentru a promova concret și corect conceptul de „agricultură durabilă” în rândul tuturor entităților interesate și implicate în această orientare, este nevoie de stabilirea unei relații de feed-back cu privire la condițiile necesare pentru implementarea acestui concept în practică și recunoașterea existenței sau nu a acestor condiții la nivelul țării noastre.
Vizitați platforma 🌾 AGRIM pentru noutăți informative și discuții cu experți în agricultură durabilă.
Obiective
Fundația va iniția și dezvolta, inclusiv în colaborare cu alte asociații și/sau fundații, persoane fizice/juridice, precum și cu autorități publice și/sau organismele naționale/ internaționale, cu societăți comerciale și persoane fizice programe specifice in conformitate cu obiectivele sale ce vizeaza:
• promovarea, dezvoltarea, cercetarea și realizarea de acțiuni de susținere a agriculturii și a exploatării resurselor naturale, precum și a protecției mediului înconjurător;
• inițierea si organizarea de evenimente, activități, acțiuni, dezbateri publice, seminarii, campanii mass-media în vederea susținerii și promovării practicarii agriculturii durabile in Romania;
• initierea de evenimente culturale, sociale, economice și umanitare
SUMAL 2.0, aplicatia de monitorizare a taierilor de lemn, va fi lansata in curand. Care sunt imbunatatirile?
Noua versiune a aplicatiei Inspectorul Padurii, platforma creata cu scopul de a stopa defrisarile ilegale, va fi disponibila, cel tarziu, pe 10 februarie, anunta Ministerul Mediului intr-un comunicat publicat pe pagina de Facebook.
Varianta cea veche a aplicatiei, SUMAL 1.0, va inceta functionarea odata cu lansarea noii platforme, mai anunta oficialii.
“In prezent, echipa de dezvoltare lucreaza impreuna cu specialistii Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor la armonizarea modului de prezentare a datelor la momentul interogarii automate a SUMAL 2.0, precum si la testarea efectiva a aplicatiei. Data lansarii efective depinde de finalizarea procesului de testare, dar nu mai tarziu de 10 februarie”, relateaza Ministerul Mediului.
Care sunt noutatile aduse de SUMAL 2.0?
Comparativ cu versiunea anterioara, noua varianta a aplicatiei Inspectorul Padurii va beneficia de o interfata noua si de imbunatatiri in ceea ce priveste experienta utilizatorului, dupa ce functionalitatile aplicatiei au fost stabilite prin HG nr. 497 din 25 iunie 2020, conform MMAP.
Pana la momentul in care noua varianta a aplicatiei va deveni disponibila, orice transport de lemn asupra caruia exista suspiciuni poate fi verificat prin apelarea sistemului unic 112, iar operatorii vor verifica in baza de date a SUMAL 2.0 existenta avizului si legalitatea transportului, se mentioneaza in comunicat.The post SUMAL 2.0, aplicatia de monitorizare a taierilor de lemn, va fi lansata in curand. Care sunt imbunatatirile? first appeared on StiriAgricole.ro.
februarie 3, 2021
Viziune
Viziunea noastră este pentru o agricultura durabila in Romania, în care și generațiile viitoare vor beneficia și ele de resursele naturale extraordinare pe care încă le avem la dispoziție

