Vedere generala
Agricultura durabilă - este un concept ce urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea conservării valorilor materiale și morale ale spațiului rural și ritmul schimbărilor determinate de modernizarea acestui sector.
Pentru a promova concret și corect conceptul de „agricultură durabilă” în rândul tuturor entităților interesate și implicate în această orientare, este nevoie de stabilirea unei relații de feed-back cu privire la condițiile necesare pentru implementarea acestui concept în practică și recunoașterea existenței sau nu a acestor condiții la nivelul țării noastre.
Vizitați platforma 🌾 AGRIM pentru noutăți informative și discuții cu experți în agricultură durabilă.
Obiective
Fundația va iniția și dezvolta, inclusiv în colaborare cu alte asociații și/sau fundații, persoane fizice/juridice, precum și cu autorități publice și/sau organismele naționale/ internaționale, cu societăți comerciale și persoane fizice programe specifice in conformitate cu obiectivele sale ce vizeaza:
• promovarea, dezvoltarea, cercetarea și realizarea de acțiuni de susținere a agriculturii și a exploatării resurselor naturale, precum și a protecției mediului înconjurător;
• inițierea si organizarea de evenimente, activități, acțiuni, dezbateri publice, seminarii, campanii mass-media în vederea susținerii și promovării practicarii agriculturii durabile in Romania;
• initierea de evenimente culturale, sociale, economice și umanitare
Reacția senatorului George Scarlat: ”Este o minciună ceea ce spune domnul Mătieș, o dezinformare!”
Președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din cadrul Senatului, George Scarlat, îl acuză de dezinformare pe senatorul Călin Mătieș! După ce Agrointeligența – AGROINTEL.RO a publicat vineri, 12 februarie, o postare a lui Călin Mătieș, în care a dezvăluit faptul că George Scarlat i-ar fi numit pe țăranii români evazioniști, venim acum […]
februarie 12, 2021
Viziune
Viziunea noastră este pentru o agricultura durabila in Romania, în care și generațiile viitoare vor beneficia și ele de resursele naturale extraordinare pe care încă le avem la dispoziție

