Vedere generala
Agricultura durabilă - este un concept ce urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea conservării valorilor materiale și morale ale spațiului rural și ritmul schimbărilor determinate de modernizarea acestui sector.
Pentru a promova concret și corect conceptul de „agricultură durabilă” în rândul tuturor entităților interesate și implicate în această orientare, este nevoie de stabilirea unei relații de feed-back cu privire la condițiile necesare pentru implementarea acestui concept în practică și recunoașterea existenței sau nu a acestor condiții la nivelul țării noastre.
Vizitați platforma 🌾 AGRIM pentru noutăți informative și discuții cu experți în agricultură durabilă.
Obiective
Fundația va iniția și dezvolta, inclusiv în colaborare cu alte asociații și/sau fundații, persoane fizice/juridice, precum și cu autorități publice și/sau organismele naționale/ internaționale, cu societăți comerciale și persoane fizice programe specifice in conformitate cu obiectivele sale ce vizeaza:
• promovarea, dezvoltarea, cercetarea și realizarea de acțiuni de susținere a agriculturii și a exploatării resurselor naturale, precum și a protecției mediului înconjurător;
• inițierea si organizarea de evenimente, activități, acțiuni, dezbateri publice, seminarii, campanii mass-media în vederea susținerii și promovării practicarii agriculturii durabile in Romania;
• initierea de evenimente culturale, sociale, economice și umanitare
Urșii sunt un pericol clar! Locuitorii se tem pentru viața lor iar Ministrul Mediului nu face nimic
Bisoca, comună situată în zona de munte a județului Buzău, se confruntă în fiecare an cu atacuri ale urșilor. Fiarele sălbatice le-au distrus gospodăriile și le-au mâncat animalele domestice. Localnicii spun că urșii se plimbă prin comună și ziua, și au ajuns să se teamă chiar și pentru viața lor.
În ultima lună, au fost constatate numeroase atacuri în urma cărora au fost indentificate două exemplare de animale pentru care s-a întocmit dosar în vederea aprobării de către Ministerul Mediului pentru extragerea lor. Din păcate, potrivit ordinului dat de ministerul Mediului numărul exemplarelor aprobate s-a epuizat, iar Buzăul nu a primit aprobare pentru a împușca urșii.
Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău a trimis în urmă cu mai bine de o săptămână documentația necesară pe baza căreia solicita împușcarea a dpi urși care atacă gospodăriile din Bisoca. Răspunsul dat de autorități a fost negativ . Ministerul Mediului motivează refuzul prin faptul că numărul exemplarelor pentru care s-a dat inițiat aprobare, printr-un ordin al ministrului Mediului, pentru extragere a fost epuizat.
”Am luat legătura cu un reprezentant din cadrul Ministerului Mediului și mi s-a spus că s-a epuizat numărul de exemplare alocate conform ordinului care a fost în vigoare și urmează să se emită un nou ordin prin care să se aprobe extragerea urșilor care provoacă daune. Pentru moment, suntem în așteptare”, a anuțat Dragoș Ștefănescu, director AJVPS.
În aceste condiții, nu rămâne de făcut dectât ca gestionarul fondului de vănătoare să meargă periodic în zonă și să pună hrană de abatere, pe care însă urșii, spun specialiștii, nu o consumă.
” În datele de 17 și 24 martie a.c. Primarul Comunei Bisoca ne-a transmis convocări pentru constituirea comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor produse de un urși în două gospodării din satele Sările și Bisoca. Pentru prima pagubă, comisia s-a întrunit în data de 18.03.2021.Pentru ce-a de-a doua pagubă, comisia se va întruni la data de 25.03.2021. În data de 23.03.2021 am mai primit, spre știință, o adresă a Primăriei Comunei Bisoca prin care Instituția Prefectului – Județul Buzău a fost informată cu privire la intensificarea atacurilor produse de urși pe teritoriul comunei” se arată într-o informare de la Agenția de Mediu Buzău.
În urma acţiunilor de monitorizare și estimare a efectivelor de animale sălbatice din speciile strict protejate derulate în anul 2020 a rezultat că pe teritoriul județului Buzău numărul estimat de exemplare de urs este de 968, iar numărul maxim de intervenție propus pentru sezonul de vănătoare 2020-2021 este 56 de exemplare.
”În anul 2019, AJVPS Buzău, gestionarul Fondului Cinegetic 40 Vintilă-Vodă (care cuprinde teritoriul comunei Bisoca), a obținut avizul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor pentru capturarea unui număr de doi urși, însă, în urma acțiunilor de monitorizare, aceștia nu au putut fi identificați și capturați în perioada de valabilitate a autorizației emisă de A.P.M. Buzău. În cursul anului 2020, au fost înregistrate la APM Buzău 4 convocări transmise de Primăria Comunei Bisoca pentru pagubele produse de urși”, informează Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Buzău.
aprilie 14, 2021
Viziune
Viziunea noastră este pentru o agricultura durabila in Romania, în care și generațiile viitoare vor beneficia și ele de resursele naturale extraordinare pe care încă le avem la dispoziție

