Vedere generala
Agricultura durabilă - este un concept ce urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea conservării valorilor materiale și morale ale spațiului rural și ritmul schimbărilor determinate de modernizarea acestui sector.
Pentru a promova concret și corect conceptul de „agricultură durabilă” în rândul tuturor entităților interesate și implicate în această orientare, este nevoie de stabilirea unei relații de feed-back cu privire la condițiile necesare pentru implementarea acestui concept în practică și recunoașterea existenței sau nu a acestor condiții la nivelul țării noastre.
Vizitați platforma 🌾 AGRIM pentru noutăți informative și discuții cu experți în agricultură durabilă.
Obiective
Fundația va iniția și dezvolta, inclusiv în colaborare cu alte asociații și/sau fundații, persoane fizice/juridice, precum și cu autorități publice și/sau organismele naționale/ internaționale, cu societăți comerciale și persoane fizice programe specifice in conformitate cu obiectivele sale ce vizeaza:
• promovarea, dezvoltarea, cercetarea și realizarea de acțiuni de susținere a agriculturii și a exploatării resurselor naturale, precum și a protecției mediului înconjurător;
• inițierea si organizarea de evenimente, activități, acțiuni, dezbateri publice, seminarii, campanii mass-media în vederea susținerii și promovării practicarii agriculturii durabile in Romania;
• initierea de evenimente culturale, sociale, economice și umanitare
Targ de produse traditionale romanesti, in Maramures. Care sunt cele mai apreciate produse?
Targul producatorilor traditionali de la Baia Mare a adus impreuna mai multi legumicultori din intreg judetul Maramures si persoane care s-au putut bucura de produse bio, cultivate chiar de vanzatori. Potrivit comerciantilor, salata verde, ridichile, ceapa, morcovii, capsunii si ciresele sunt produsele cele mai cautate, apreciate datorita provenientei lor autohtone, dar si a gustului lor deosebit.
„Sunt foarte cautate si apreciate legume si fructele de sezon – salata verde, ceapa, ridichile, morcovii, mararul, patrunjelul, capsunii si ciresele (…) Fiind bunuri produse in aer liber sau solarii intr-o mica masura, legumele au un gust aparte, plus ca fermierii nu folosesc substante de crestere sau orice alta substanta pentru combaterea daunatorilor, toate legumele de gradina au un gust bun. Incercam anual, cu mari eforturi, sa producem legume de calitate, folosind pe gradini doar gunoi de grajd si un sol foarte bun care se preteaza la asemenea culturi. Cumparatorii apreciaza legumele si fructele autohtone, stiu ca provin din culturi ingrijite si fac diferenta cu acelasi tip de produse care se afla in marile magazine”, a spus presedintele onorific al Asociatiei Producatorilor Traditionali si Ecologici din Maramures, Ioan Tataran.
Producatorii de legume si fructe din judetul Maramures au inceput sa lucreze si in forme asociative, pentru a-si putea valorifica mai usor pe piata produsele si sa acceseze granturi europene.
„Singura posibilitate de a reveni pe piata a fost sa investim din banii proprii in pornirea culturilor, apoi in mai multe etape sa arendam sau sa cumparam terenuri pentru a extinde culturile (…) A durat mai bine de 15 ani ca legumicultura din Maramures sa reajunga pe piata locala cu produse de buna calitate, cu foarte mult efort, munca si investitii. In timp ne-am dat seama ca doar prin asociere putem beneficia de sprijinul statului, de fonduri sau granturi europene pentru a creste culturile. Formula asociativa ne permite sa avem o reprezentare mai eficienta in relatia cu autoritatile locale, sa organizam targuri, sa fim prezenti la diferite targuri din tara, sa beneficiem de o mai buna identificare a unor produse si sa atragem atentia ca provenim din Maramures. A lucra doar independent e mult mai greu si nu prea te bucuri de o mare atentie si ajungi sa fii prezent cu produsele numai pe piata libera”, a mai spus Ioan Tataran.
Micii fermieri considera ca targurile organizate le permit sa fie intr-un contact direct cu cumparatorii, sa afle opinii si pareri despre produse si in unele situatii, chiar sa ofere sfaturi.
„Targul e forma organizata, e cu totul altceva decat a fi prezent pe piata libera sau a vinde produsele unui magazin de legume-fructe. Aici vorbesti cu oamenii, te intreaba una, alta despre produse. Despre cum lucrezi in gradina, despre retete de conservare (…), oamenii sunt mult deschisi sa afle despre felul cum lucrezi si produci legumele si fructele pe care urmeaza sa le consume. E o altfel de relatie decat intr-un mare magazin, e totul mai deschis, mai natural”, a spus Ileana Tinc, fermier din comuna Danesti.
O mare parte dintre produsele fermierilor asociati poarta la vanzare eticheta “Bun de Maramures”, parte a unei campanii de promovare si sustinere derulat de Consiliul Judetean Maramures.
De asemenea, fermierii asociati sunt invitati constant sa participe la evenimentele organizate de Muzeul Satului din municipiul Baia Mare, Primaria municipiului Baia Mare si Consiliul Judetean Maramures.
Totodata, primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, ii incurajeaza pe micii producatori locali sa isi valorifice produsele in nume propriu in cele patru pietele agro-alimentare urbane, oferind la preturi modice spatii si mese pentru etalarea bunurilor.
In perioada critica a pandemiei o parte dintre fermieri au oferit saptamanal produse prin comenzi lansate pe paginile de socializare si au distribuit direct acasa celor care au dorit produse proaspete locale.
Pe langa legumele si fructele de sezon, acestia mai ofera produse din carne, lactate, o gama larga de produse conservate, sucuri naturale, miere de albine, produse de patiserie, paine de casa si, mai nou, uleiuri de lavanda din culturile experimentale.The post Targ de produse traditionale romanesti, in Maramures. Care sunt cele mai apreciate produse? first appeared on StiriAgricole.ro.
mai 28, 2021
Viziune
Viziunea noastră este pentru o agricultura durabila in Romania, în care și generațiile viitoare vor beneficia și ele de resursele naturale extraordinare pe care încă le avem la dispoziție

