Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat data de 11 decembrie, ”Ziua internațională a muntelui”. Aceasta a fost sărbătorită, pe Glob, începând cu anul 2003, cu scopul de a conștientiza importanța munților pentru viață, pentru a evidenția oportunitățile și constrângerile în dezvoltarea zonelor montane și pentru a stimula construirea de alianțe care să aducă schimbări benefice populațiilor și mediilor montane din întreaga lume.
Agenția Națională a Zonei Montane – punct focal pentru România al Parteneriatului Montan Internațional/ ONU – FAO, împreună cu Centrul de Economie Montană al Academiei Române – CEMONT, Forumul Montan din România și Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană „Romontana” vor organiza în ziua de 11 decembrie 2020 un Seminar științific și de informare, având ca temă ”Biodiversitatea montană – patrimoniu inestimabil al zonei montane. Amenințări, vulnerabilități și perspective în contextul schimbărilor climatice, fenomenelor extreme și globalizării”. Acest eveniment se desfășoară în consens cu tema generală, stabilită pentru acest an, de către Parteneriatul montan: „Biodiversitatea montană”.
Alături de specialiștii instituțiilor organizatoare, sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților publice locale, factori de decizie, producători, antreprenori din zona de munte.
Acoperind aproximativ 22% din suprafața Pământului, munții joacă un rol important în direcția creșterii economice sustenabile. Nu doar că furnizează mijloace de subzistență și asigură un trai decent pentru 915 milioane de oameni care trăiesc în munții din întreaga lume, reprezentând 13% din populația globală, dar alte câteva milioane de oameni beneficiază de pe urma acestei bogății naturale.
Europa este acoperită în proporție de 40% de munți, locuiți de 20% din totalul populației acestui vechi continent, în timp ce România are aproximativ 38% zonă montană. Zonele montane sunt în general rurale și se caracterizează prin limitări naturale ale productivității agricole, care conduc la producții agricole reduse, cauzate de condiții climatice și biofizice nefavorabile desfășurării în condiții optime a activităților agricole.
Munții sunt un rezervor important de apă, energie și diversitate biologică. În plus, acestea conțin resurse esențiale, precum minerale, produse forestiere și agricole și servicii recreative. Reprezentând ecosisteme majore din cadrul ecologiei complexe a planetei noastre, mediile montane sunt esențiale pentru supraviețuirea ecosistemului global. Mediile montane sunt expuse la eroziunea accelerată a solului, alunecări de teren, precum și la pierderea accelerată a habitatului și a diversității genetice. Sărăcia este foarte răspândită în rândul locuitorilor zonelor montane, cunoștințele despre populațiile indigene riscă să fie pierdute, iar mare parte a regiunilor muntoase ale lumii sunt supuse degradării mediului. Astfel, se impune o mai mare atenție pentru gestionarea adecvată a resurselor montane și dezvoltarea socio-economică acestor areale, la nivel global.
Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, manifestarea va avea loc online, prin intermediul platformei Zoom, începând cu ora 10:00.
Join Zoom Meeting:
https://us02web.zoom.us/j/83738042638?pwd=dEowT2FZUGUzYTIrYnRuYWZDRjdkUT09
Pentru înregistrare, link-ul va fi activ în data de 11 decembrie 2020, începând cu ora 09:45.
Dacă întâmpinați probleme la conectare, apelați numărul de mai jos:
ANICHITEI Răzvan Tudor
Mobil: 0742321852
Programul Seminarului on-line, platforma ZOOM
Moderator: Prof. dr. ing. Ioan SURDU
Suport editorial/tehnic: Asistent II, Tudor Răzvan ANICHITEI
Ora: |
|
09:45 – 10:00 |
Înregistrarea participanților. |
10:00 – 10:50 |
Deschiderea lucrărilor Conferinței. Imnul Munților Carpați. Prezentarea programului. Alocuțiuni. Mesaje. – Prof. dr. Radu REY m.o. al Academiei Române, Director al Centrului de Economie Montană – CEMONT; – Prof. dr. Luminița CHIVU, Director general al Institutului Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu” – INCE; – Dr. ing. Aurel SIMION, Secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – MADR; – Lector univ. dr. Iulian Octavian STANA, Secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – MMAP; – Prof. univ. dr. Valeriu TABĂRĂ, Președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu Șișești” – ASAS |
10:50 – 11:10 |
Dr. ing., CS III, Emanuela-Adina COCIȘ; Prof. dr. ing., CS I, Ioan SURDU, Drd. CS III, Alexandru-Sabin NICULA; Lector univ. dr. Viorel GLIGOR; Prof. dr., CS I, Radu REY; Drd. ing., CS, Carmen BOCA-CĂTUNĂ; Dr. ec., CS III, Manuela APETREI (CE-MONT) – Montanologia – domeniu de cercetare de frontieră |
11:10 – 11:30 |
Dr. Ionel VIȘINESCU (Director general ANZM) – Strategii, politici și măsuri privind valorificarea, protejarea și conservarea biodiversității montane |
11:30 – 11:50 |
Veronica BACIU (Director ANZM); Dr. ing., CS III, Dănuț UNGUREANU (Consilier ANZM, CE-MONT) – Ariile naturale protejate din zona montană a României. Rolul acestora în menținerea și protejarea biodiversității montane |
11:50 – 12:10 |
Conf. univ. dr. Maria Mihaela ANTOFIE; Prof. univ. dr. Camelia SAND SAVA, (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu) – Resursele genetice pentru alimentație și agricultură din zona montană: valori ale patrimoniului cultural |
12:10 – 12:30 |
Pauză |
12:30 – 12:50 |
Conf. univ. dr. Angela CURTEAN-BĂNĂDUC; Conf. univ. dr. Doru BĂNĂDUC (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu) – Ihtiodiversitatea Carpaților Românești – Patrimoniu inestimabil al zonei montane. Amenințări, riscuri, perspective. |
12:50 – 13:10 |
**** Asociația Montană Carpați, Prezintă Andrei PAHOMI – Impactul turismului asupra biodiversității montane- Necesitatea educației montane. |
13:10 – 13:30 |
Dr. ing. CS I, Ionel POPA; Dr. ing., CS, Mihaela BOBOC (CE-MONT) – Biodiversitatea silvică montană a României |
13:30 – 13:50 |
Conf. univ. dr. Violeta TURCUȘ ( UVVG Arad, CE-MONT); Drd. biol., ACS, Viviane Beatrice BOTA, (UVVG Arad, CE-MONT, Univ. Iași); Lector univ. dr. Paul Andrei ALBU (UVVG Arad, CE-MONT); Lector univ. dr. Ovidiu UNGUREANU (UVVG Arad); Lector univ. dr. Iulian Octavian STANA (UVVG Arad); Prof. univ. dr. Gabriel – Gicu ARSENE (USAMV Timișoara); – Biodiversitatea zonelor montane. Specii de interes comunitar. Amenințări, vulnerabilități, conservare și protejare |
13:50 – 14:30 |
Discuții, comentarii. Încheierea lucrărilor conferinței. |